Mansarda – subiectul despre care ne place mereu să vorbim. Și nu numai nouă, ci tuturor celor care au un spațiu la dispoziție în pod, dar nu se pot decide cum să-l exploateze. Visăm la transformarea lui într-un spațiu de locuit pentru a obține un loc intim, privat și izolat – în care putem evada liniștiți, oricând ne dorim.
Cele 3 elemente cheie
Vom acoperi mai jos un subiect drag nouă – amenajarea unei mansarde confortabile și vom evidenția care sunt cele 3 elemente cheie care te vor ajuta să obții o atmosferă perfectă în viitoarea ta mansardă locuibilă: izolarea, ventilația și lumina.
Caracteristicile specifice ale mansardei sunt în același timp și cele care impun multe restricții. Poziția pe care o are mansarda, în partea superioară a casei și acoperișurile înclinate sunt două aspecte care ridică probleme atunci când vine vorba de transformarea mansardei într-un spațiu de locuit. Apropierea acoperișului înseamnă temperaturi extreme – cald vara, frig iarna și o problemă când vine vorba despre luminozitate. De aceea, este deosebit de important să se acorde o atenție deosebită izolării, climatizării și iluminării spațiului.
Soluții la îndemână
Desigur, există soluții pentru toate cele trei aspecte! În ceea ce privește izolația, utilizați pentru pereții exteriori și acoperișul înclinat materiale de calitate superioară, atestate și verificate. Pentru finisare, îndreptați-vă atenția către plăcile de gips-carton care permit o amenajare și compartimentare rapidă a spațiului. Astfel, mansarda va fi protejată de umiditate și de diferențele mari de temperatură între sezonul cald și cel rece. Apoi, este necesar să aveți în vedere ventilația și iluminarea spațiu într-un mod cât mai natural. Luați în calcul instalarea ferestrelor de mansardă care vor permite o aerisire bună a spațiului și vor lăsa lumina naturală să pătrundă din abundență în interior.
Aceste 3 elemente cheie sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le rezolvați când amenajați mansarda. De asemenea, ar fi de ajutor să știți dinainte care va fi destinația acestui loc boem al casei.
În ceea ce privește rolul spațiului în sine, faceți o alegere pe baza nevoilor familiei. Poate este nevoie de o cameră suplimentară care va servi relaxării, un spațiu intim pentru a citi, a asculta muzică, sau a medita. Sau, de ce nu, poate vă doriți propriul jacuzzi. Și dacă tot a venit vorba despre acest lucru, transformarea mansardei într-un mini-spa este acum o nouă tendință. Cea mai des întâlnită amenajare este cada așezată sub o fereastră de mansardă, cu vedere spre cer.
Dacă aveți nevoie de un alt dormitor, o cameră de studiu sau un living modern, mansarda este locul ideal pentru a vă pune ideea în practică. În acest caz, aveți grijă cum veți folosi spațiul pe care îl aveți la dispoziție, întrucât structura inițială a mansardei nu poate fi modificată. Asigurați-vă că mobilierul este adaptat înălțimii și lungimii pereților.
Dacă vă doriți mai multe idei pentru amenajare și decorare, vă invităm dă descoperiți toate articolele din cadrul secțiunii de ”Inspirație”, de pe platforma ”Mansarda Mea”. Acolo veți găsi idei utile pentru aranjarea spațiului din mansardă.
Acum, nu vă rămâne decât să vă apucați de treabă! 😉