Pentru început, să distingem cele două înțelesuri ale noțiunii de etanșeizare sau ”sigilare” și motivul pentru care ambele sunt importante.

 

  • Etanșeizarea – asemănător carcasei unei scoici, pantele acoperișului previn mișcarea aerului prin învelitoare, care se datorează diferenței de temperatură dintre interior și exterior. Această ”scurgere” de aer are loc prin găuri și goluri care apar în urma lucrărilor executate deficitar, a materialelor de calitate inferioară sau în urma unei combinații între cele două elemente. ”Scurgerea” aerului poate fi în ambele sensuri, în timpul iernii spre exterior, când căldura din casă se ridică și iese din încăpere sau spre interior atunci când căldura exterioară pătrunde în interior. Unele estimări spun că, fără o etanșeizare adecvată a învelitorii, pierderile de energie se pot ridica până la 30% datorită mișcării masive a aerului prin diferite găuri și goluri. De aceea, ”sigilarea” este una dintre principalele condiții prealabile pentru crearea unui mediu de viață sănătos, confortabil și eficient din punct de vedere energetic.

 

  • Permeabilitatea la vânt – o altă caracteristică importantă a ”sigilării” care presupune împiedicarea aerului rece să pătrundă în structura acoperișului până la învelitoare, păstrând astfel eficiența materialului termic izolant. Prin comparație, imaginați-vă că afară este vânt și purtați doar un pulover din bumbac. Atunci când bate vântul, aerul rece trece relativ ușor prin bumbac și vă este frig. Dar, dacă sub puloverul din bumbac ați mai avea un tricou care să oprească vântul rece, puterea de izolare a puloverului din bumbac devine remarcabilă și o să vă simțiți confortabil. Așadar, izolația termică trebuie protejată împotriva mișcării libere a aerului rece prin aceasta.
Etanșeizare

 

”Sigilare” vs. Ventilație În lumea construcțiilor moderne, aceste două concepte merg mână-n mână. Aspirația nu înseamnă închiderea ermetică a clădirii, ceea ce înseamnă că o lucrare de izolare bine făcută este sigilată și ventilată în același timp datorită materialelor și soluțiilor moderne existente pe piață.  Adică doar izolarea nu este suficientă? Izolarea termică este necesară, dar nu este suficientă din motivele explicate mai sus. Pentru a crește efectul izolării termice, este necesar ca întreg sistemul să fie sigilat.

 

Soluție – Sistemul Homeseal LDS de izolare a mansardei Etanșeitatea este asigurată de materiale termoizolante, permeabile la vapori instalate corect. Rezultă astfel un sistem permeabil la vapori și etanș la aer! Cum se realizează acest lucru? Foliile moderne pentru izolarea acoperișului oferă atât facilități de etanșare cât și de permeabilitate! Materialul din care sunt realizate nu este un simplu nylon, ci sunt membrane multistrat, fiecare strat îndeplinind o anumită funcție.  De aceea, sistemul Homseal LDS este soluția potrivită pentru izolarea acoperișului. Să vedem din ce anume este format:

 

  1. Exterior: Membrana impermeabilă, rezistentă la apă, Homeseal LDS 0.02 care, în plus față de blocarea aerului rece de a pătrunde în interiorul izolației, are rolul de a preveni intrarea apei de ploaie sau a zăpezii în interiorul structurii. În același timp permite umezelii să iasă din interior.
  2. La mijloc: o combinație de vată minerală de sticlă și vată minerală bazaltică cu tehnologia ECOSE® – materiale fibroase permeabile realizate din materii prime naturale pentru a asigura un nivel crescut al calității aerului din interior.
  3. Interior: barieră de vapori Homeseal LDS 5 care controlează fluxul de vapori din interiorul casei spre exterior. Controlul fluxului de vapori previne condensul din interiorul sistemului de izolare (care apare de obicei dacă nu este aplicată folia și reduce astfel efectul izolării, crescând riscul degradării structurii de lemn).

 IMPORTANT: pentru ca întreg sistemul să fie bine sigilat, iar ”scurgerile” de aer cald și aer rece care pot afecta izolația să fie prevenite, este necesar să fie folosite accesoriile originale ale sistemului de sigilare.  

Vă dorim să vă bucurați de spațiul de locuit special amenajat în mansardă, protejat de Sistemul Homeseal LDS!