Casa ta se încălzește ușor în timpul verii? Nu-ți face griji, nu ești singurul! Pe lângă numeroasele beneficii mult așteptate ale verii, unul dintre factorii mai puțin plăcuți este că în această perioadă, temperatura din casele noastre începe să crească, afectându-ne sănătatea și starea de bine. Așadar, ca să te poți concentra și pentru a-ți păstra performanța fizică și psihică, îți arătăm câteva trucuri care pot crea un climat interior optim în locuință și care totuși nu îți încarcă portofelul!
De multe ori, când căldura devine insuportabilă zile la rând afară, căutăm sfaturi despre cum să ne răcorim casa. Unele dintre cele mai bune practici de pe internet merită cu siguranță încercate. Cum ar fi să îți pregătești mesele cu mai multe zile în avans, pentru a preveni folosirea cuptorului și a aragazului în fiecare zi sau să agăți un cearceaf umed în fereastră pentru a te bucura de efectul de răcire al apei care se evaporă.
Dar când pereții casei se încălzesc, una dintre practicile de răcire care îți va salva ziua (și noaptea) este …
Ventilația naturală!
Știm cu toții că somnul într-un mediu cald nu poate fi odihnitor, ceea ce duce la un nivel crescut de stres. Dar ventilația poate schimba cu ușurință acest lucru. Cu ajutorul ventilației nocturne, poți răci camera la o temperatură ideală și poți obține constant aer proaspăt în timp ce dormi liniștit. Dacă vrei să fii cu adevărat eficient, ventilează deschizând două ferestre opuse în timpul nopții! Ventilația pe timp de noapte are un efect bun și asupra temperaturii din timpul zilei, pentru că ziua ta va începe într-un apartament relativ răcoros, care este mai greu de încălzit.
Temperatura interioară potrivită este esențială, mai ales dacă lucrezi de acasă, așa cum facem mulți dintre noi în prezent. Cercetările arată deja că nivelul de productivitate poate scădea atunci când lucrezi de acasă, iar căldura nu poate decât să înrăutățească situația. Suntem siguri, nu vrei asta!
Dacă stai acasă în timpul zilei pentru o perioadă lungă de timp, poate fi o idee bună să iei în considerare achiziționarea unui sistem de aer condiționat modern, cu consum redus de energie. Cu modelele noi poți verifica diferența dintre temperatura actuală și cea setată și poți alege modul potrivit din nou și din nou – urmărind cel mai mic consum de energie. Dar a avea un sistem de aer condiționat bun și modern nu înseamnă că acesta trebuie să fie mereu pornit – folosind aerul rece de noapte de afară, poți reduce consumul de energie al sistemului de răcire. Cu toate acestea, cea mai sănătoasă soluție este să încerci să obții o temperatură interioară confortabilă prin ventilație și folosind materiale de construcție de calitate.
Cum să ai o mansardă răcoroasă pe timpul verii
Dacă locuiești la mansardă, cea mai eficientă metodă prin care poți avea protecție împotriva căldurii este să îți alegi cu atenție ferestrele de mansardă. Pachetul format din fereastra de mansardă VELUX și un rulou exterior parasolar este ideal pentru a controla căldura din mansardă. Combinația dintre cele două produse este eficientă deoarece fereastra menționată are un geam cu coeficient termic U cu valoare scăzută care respinge căldura și nu îi permite să pătrundă în încăpere. Așadar, chiar și atunci când soarele strălucește puternic afară, vei avea parte de un climat interior confortabil.
În același timp, merită să iei în calcul montarea unor rulouri sau rolete înainte de a veni căldura, pentru că aceste accesorii pot reduce semnificativ temperatura interioară. Noi îți sugerăm rolete exterioare anti-căldură, care îți protejează camera de căldură și te ajută în același timp să blochezi lumina naturală în orice moment al zilei.
Un alt sfat foarte bun este să închizi toate ferestrele în momentele de căldură intensă. Și draperiile te pot ajuta să scazi temperatura interioară, în plus ele sunt și minunate elemente de decor pentru casa ta[1].
Un ultim truc, care este un subiect fierbinte pe rețelele de socializare zilele acestea, este să pui cearceafurile de pat la congelator – într-o pungă de plastic – pentru a-ți răcori puțin somnul. Este un mit sau te salvează în nopțile călduroase? Nu vei ști niciodată dacă nu încerci!