De la un pod nefolosit, la un spațiu de locuit
Renovarea podului casei reprezintă cea mai avantajoasă soluție atunci când îți dorești să ai parte de spațiu suplimentar pentru familia ta.
S-ar putea să te surprindă, dar o astfel de soluție te va costa mai puțin decât dacă te-ai muta într-o locuință mai mare, iar efectul creat de un spațiu amenajat la mansardă este de neprețuit.
Mai mult, prin renovare, poți beneficia de avantajele ferestrelor de mansardă, pentru a crea în pod o oază de liniște și lumină naturală, care te ajută beneficiezi de un climat interior optim și să reduci iluminatul artificial. Despre cât de importantă este lumina în arhitectura casei, am vorbit pe larg aici.
5 sfaturi pentru o renovare de succes a podului
Pentru a-ți valorifica podul la adevăratul său potențial, specialiștii noștri îți stau la dispoziție cu sfaturi care te vor ajuta să iei cele mai bune decizii cu privire la tot procesul de renovare.
-
Fă un studiu de fezabilitate al casei
Un pas premergător renovării, îl reprezintă evaluarea structurii acoperișului și evaluarea capacității de susținere a fundației casei. Pentru acest pas, ai nevoie de un ajutor specializat care să realizeze un studiu de fezabilitate.
-
Fă un calcul estimativ al cheltuielilor
Conform proiectului tău, întocmește o listă a materialelor și adresează-te din timp producătorilor de materiale de construcții. Nu te limita doar la a cere oferte de preț, solicită și consultanță personalizată. În cazul ferestrelor de mansardă, un specialist se poate deplasa chiar la tine acasă. Îți venim și noi în ajutor cu formularul nostru de contact.
-
Pune preț pe calitate
În cazul ferestrelor VELUX, calitatea vine la pachet cu peste 20 de ani de liniște. Deci, îți recomandăm să utilizezi materiale de construcție de calitate. Gândește-te că investiția într-o locuință este una pe termen lung, iar dacă economisești acum, vei plăti mai mult în timp, investind în reparații.
-
Izolează și iar izolează
În cazul unui apartament la mansardă, izolarea e poate cea mai importantă etapă.
Dacă aceasta nu este realizată corect, te vei încadra în categoria celor care spun ca vara e prea cald, iar iarna prea frig.
-
Proiectează mansarda cu gândul la viitor
În orice proces de renovare, este indicat să te gândești de două ori unde poziționezi pereții despărțitori, ferestrele de mansardă, casa scării sau chiar și cablurile electrice, deoarece nu se știe niciodată când pot apărea schimbări în familia ta și să nu fii nevoit să faci modificări majore.
Renovatul poate fi un proces destul de anevoios, dar apelând la sfaturile specialiștilor din domeniu, va deveni mai ușor. Informează-te și alege conștient materiale și soluții pe viață, iar casa ta îți va mulțumi.