La an nou, obiceiuri noi – și poate o nouă amenajare pentru casa ta? Pentru 2022, un lucru e clar: ne-am obișnuit mai mult sau mai puțin cu circumstanțe mereu în schimbare generate de pandemie și totuși, rolul trendurilor este să ne facă să ne simțim confortabil acasă. Și mai știm ceva – și în acest an vom petrece mult timp în casă. Așa că, trendurile pentru 2022 se vor concentra pe crearea interioarelor confortabile, unde putem munci, învăța, trăi, juca alături de cei mici și, relaxa.
Să vedem ce ne-a pregătit anul 2022!
Designul biofilic – adu natura mai aproape de tine!
Biofilia este instinctul înnăscut al oamenilor de a se conecta cu natura și va fi cu siguranță unul dintre trendurile definitorii în materie de design interior în 2022. Desigur, nu este nicio surpriză. În ultimii doi ani, am petrecut mult timp în case, de aceea cu toții căutăm modalități prin care să ne apropiem de natură. Așa că ne putem aștepta să vedem tot mai multe materiale naturale, precum teracota, gresie, travertin, stuf, lemn și plută, folosite în toate camerele casei, pentru accesorii, obiecte decorative și mobilier. Materiale brute, poroase, organice și imperfecte, obiectele create de natură pe care le putem conecta la „minunile magice ale Pământului” vor defini decorul caselor noastre. Desigur, cel mai simplu mod de a aduce natura la interior este să adaugi plante în casa ta – jungla urbană este încă la modă! Și să nu uităm că lumina naturală și aerul proaspăt care intră prin ferestrele de mansardă ne pot conecta oricând cu natura.
Spații multifuncționale – Pregătește-te să te antrenezi din biroul de acasă!
Pandemia ne-a făcut să amenajăm acasă spații unde copiii să poată studia, noi să lucrăm, să dormim, să ne relaxăm, să facem mișcare și să socializăm. Fiecare colț și fiecare obiect de care ne-am înconjurat a trebuit să servească unui scop. De aceea, în 2022, trebuie să fim creativi în ceea ce privește modul în care spațiile noastre pot fi multifuncționale. Anul trecut am păstrat adaptabilitatea camerelor în prim-planul deciziilor noastre, iar anul acesta vom căuta încăperi și mobilier care să aibă dublă funcție și să se adapteze la schimbările din timpul zilei. Putem avea un birou și o sală de gimnastică în același spațiu, iar camera celor mici poate include o „sală de clasă” – posibilitățile sunt nesfârșite. Întrucât vom continua să lucrăm de acasă, trebuie să găsim un spațiu de unde să facem acest lucru liniștiți – și această situație va defini cu siguranță tendințele de amenajare interioară din 2022. Știai că mansarda poate fi transformată într-un birou de acasă perfect?
Vintage – anii ’70 se întorc!
Pregătește-te pentru idei de design interior de pe vremea părinților noștri! Decorul și culorile anilor ’70 au revenit, dar nu îți face griji, nu vorbim de covorul portocaliu și draperiile vechi ale mamei, ci de mobilierul și elementele de decor în tonuri pământii, calde, cu o notă modernă. În acest an, vom vedea mobilier cu aer vintage – cum ar fi mesele și dulapurile cu picioare din lemn, diferite nuanțe de muștar, țesături texturate. Mobilierul vintage are suflet și o istorie, iar oamenii încep să realizeze că acesta poate aduce un plus de personalitate în casele lor. Ca să nu mai vorbim de faptul că mobilierul vintage este și o modalitate prin care poți crea o casă sustenabilă.
Sustenabilitatea este noul sexy!
Strâns legate de designul biofilic, conștientizarea problemelor de mediu și sustenabilitate sunt două trenduri majore ale anului 2022. În orice aspect al vieții, inclusiv când vine vorba de designul de interior, trebuie să conservăm resursele naturale pentru cât mai mult timp. Cum se reflectă asta în amenajarea casei? Vom folosi materiale naturale, vom fi atenți de unde provine mobilierul pe care îl alegem, vom opta pentru piesele lucrate de artizanii locali și vom alege calitatea și nu cantitatea. Reciclarea – transformarea unor piese în noi produse – va avea, de asemenea, un rol important în decorarea casei.
Cincizeci de nuanțe de maro – Culori calde, relaxante, pământii
Crearea unui interior confortabil și sigur începe cu culorile pe care le folosim – nuanțele de maro și teracotă fac camerele să se simtă calde și, ne conectează și cu natura. În acest an, nuanțele de maro, cele ciocolatii, bejurile vor fi definitorii, pentru că sunt calde și, precum rochia neagră – nu se demodează niciodată.